Am ales sa public reteta acestei prajituri cu traditie in patiseria franceza, intrucat astazi, 21 martie, se sarbatoreste Gout de France – celebrarea mondiala a gastronomiei frantuzesti.
Gout de France se afla la a doua editie, evenimentul fiind organizat pentru prima oara in 2015, la initiativa lui Alain Ducasse si a Ministerului Francez al Afacerilor Externe si al Dezvoltarii Internationale.
Aceasta sarbatoare este adresata tuturor iubitorilor de gastronomie precum si gurmanzilor care vor sa cunoasca indeaproape preparatele frantuzesti de inalta clasa. Chefi din lumea intreaga, in diferite tipuri de localuri, de la restaurante haute cuisine si pana la bistrouri, sunt invitati sa participe la aceasta celebrare aratandu-si talentul si maiestria in ale gastronomiei prin prizma retetelor proprii inspirate de Franta. Peste 1500 de restaurante de prestigiu de pe cinci continente prezinta astazi, in mod simultan, felurite preparate apartinand gastronomiei frantuzesti.
In Bucuresti, Chef Joseph Hadad celebreaza acest eveniment in restaurantul sau, propunand un meniu de exceptie.
Fiind o mare iubitoare a gastronomiei frantuzesti, am ales sa va ofer si eu cu aceasta ocazie o reteta deosebita din patiseria franceza.
Financiers cu fistic, matcha si zmeura este o prajiturica delicata si rafinata, avand o aroma particulara de migdale si unt topit (beurre noisette). “Les financiers” isi au originea in Franta secolului al XVII-lea fiind cunoscute si sub denumirea traditionala de “visitandines”. Mai multe despre financiers gasiti accesand acest link.
Ingrediente pentru Financiers cu fistic, matcha si zmeura:
40g faina de grau, 20g faina de migdale, 20g fistic macinat fin, 1 lingurita matcha (pudra de ceai verde), 55g zahar pudra, 60g unt lichefiat, 4 albusuri de ou, 10 buc. zmeura, de preferat proaspata, dar poate fi si congelata.
Altele necesare pentru Financiers cu fistic, matcha si zmeura:
Forme de silicon cu cavitati cat mai mici.