Biscuiti si fursecuri Deserturi Party Patiserie franceza Retete festive

Madeleines cu ciocolata si fava tonka

2017-01-16
Madeleines cu ciocolata si fava tonka

Madeleines cu ciocolata si fava tonka sunt mici prajiturele cu forme specifice si gust delicat de unt prajit (beurre noisette) si aroma de ciocolata, fiind traditionale in patiseria franceza. Mai multe despre madeleines gasiti accesand acest link.

Ingrediente pentru Madeleines cu ciocolata si fava tonka:

Pentru aprox. 40 buc. cu dimensiuni de cca 2×3-4 cm:

3 oua + 2 galbenusuri, 200g zahar, 160g faina, 40g cacao de buna calitate, 200g unt,  1/2 lingurita praf de copt, un praf de sare, o fava tonka macinata fin si coaja de la o jumatate de lamaie razuita fin.

Altele necesare pentru Madeleines cu ciocolata si fava tonka:

Tavi metalice, teflonate, sau forme de silicon cu alveole specifice.

Madeleines cu ciocolata si fava tonka

Mod de preparare Madeleines cu ciocolata si fava tonka:

Punem untul (cantarit) intr-o craticioara mica sau ibric pe foc mic, pana incepe sa bolboroseasca si sa faca spuma. Indepartam spuma formata, luam de pe foc si lasam deoparte sa se raceasca complet.

Amestecam (omogenizam) faina de grau cu 40g cacao si praful de copt si le cernem impreuna.

Mixam ouale cu praful de sare si zaharul pana ce isi dubleaza volumul. Adaugam aromele (tonka macinata fin si coaja rasa de lamaie).

Adaugam faina cernuta impreuna cu praful de copt, cacaua si untul topit si racit si omogenizam din nou.

Aluatul rezultat il punem intr-un bol, acoperim cu folie alimentara asezata direct pe suprafata aluatului, apoi introducem vasul in frigider pentru minimum 2 ore.

Intre timp, incalzim cuptorul la 210°C si pregatim tavile.

Daca avem tavi metalice, le ungem cu putin unt si le tapetam cu faina. Formele de silicon nu necesita tapetare.

Dupa ce a stat la frigider minimum 2 ore, scoatem vasul si punem aluatul intr-un  pos cu dui rotund, sau, daca nu avem, putem folosi o lingurita si umplem cavitatile formei de metal sau silicon (3/4 din capacitate).

Introducem tava in cuptor, coborim temperatura la 200°C si lasam sa se coaca cca 10-11 minute, pana ce prajiturelele prind pe margini o culoare usor aramie, asa cum se vede in imaginea de mai jos.

Daca avem forma de silicon, asezam forma pe o tava pe care o introducem apoi in cuptor.

Dupa ce s-au copt, scoatem forma din cuptor si o mai lasam cca 3 minute sa se racoreasca inainte de a scoate prajiturelele, apoi le scoatem si le lasam pe un  suport de sarma pana se racesc complet.

Madeleines cu ciocolata si fava tonka

Tips:

Va recomand sa scoateti ouale din frigider cu cel putin 2 ore inainte de a le folosi.

Pentru a obtine o forma perfecta, nu umpleti alveolele complet, intrucat aluatul va creste in cuptor.

Madeleines cu ciocolata si fava tonka

Mod de servire pentru Madeleines cu ciocolata si fava tonka:

Madeleines cu ciocolata si fava tonka se pudreaza cu zahar pudra si pot fi servite alaturi de o cana cu ceai, lapte, ori cafea, dar pot innobila orice masa festiva, de la un tea party cu prietenele ori un meeting corporatist pana la mese dulci pentru nunti si botezuri.

Madeleines cu ciocolata si fava tonka

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.